Cerința "în scris" poate fi îndeplinită prin termeni și condiții cu clauză de prorogare

La 27 februarie 2014, Curtea Supremă s-a pronunțat într-un caz^[1] în care reclamantul a susținut competența internațională pe baza normelor privind litigiile referitoare la contractele individuale de muncă, astfel cum sunt descrise în capitolul 5 din Convenția de la Lugano din 2007. Curtea Supremă a constatat că a existat un contract individual de muncă în temeiul articolului 18 din Convenția de la Lugano.

Reclamantul a susținut că a lucrat pentru pârât aproape exclusiv în Austria în perioada relevantă (competența internațională se bazează pe locul în care un angajat a lucrat ultima dată în mod regulat). Procedând astfel, reclamantul s-a abătut de la faptele constatate de instanța de fond (față de care Curtea Supremă este obligată), potrivit cărora a lucrat în principal în Bulgaria și Germania în perioada relevantă.

Curtea Supremă se poate abate de la faptele constatate de o instanță de fond numai în cazul în care instanța de fond a utilizat exclusiv documente sau probe indirecte admisibile. În acest caz, faptele contestate în apel s-au bazat pe declarațiile directe ale reclamantului și ale unui martor; prin urmare, instanța nu s-a putut abate de la acestea.

În plus, reclamantul nu și-a putut întemeia cererea pe o clauză de prorogare interpretată în temeiul articolului 21 din Convenția de la Lugano, deoarece cerința "în scris" prevăzută la articolul 23 alineatul (1) litera (a) nu a fost îndeplinită. Deși această cerință poate fi îndeplinită și prin trimiterea la termeni și condiții care includ o clauză de prorogare, în cazuri precum acesta, jurisprudența constantă a Curții Europene de Justiție și a Curții Supreme impune ca textul unui contract să se refere în mod explicit la termeni și condiții^[2]. A fost incontestabil faptul că părțile nu au încheiat un contract scris; prin urmare, cerința "în scris" nu a fost îndeplinită.