Curtea Supremă decide că CMR are prioritate față de Regulamentul Roma I
Autor: Klaus Oblin
Introducere
Într-o decizie recentă, Curtea Supremă a abordat chestiuni de conflict juridic care apar în legătură cu Convenția privind contractul de transport internațional de mărfuri pe șosea (CMR).(1)
În conformitate cu articolul 1 alineatul (1) din CMR, CMR se aplică contractelor de transport rutier contra cost de mărfuri în vehicule atunci când locul desemnat ca punct de preluare și locul desemnat pentru livrare (așa cum este specificat în contract) sunt situate în două țări diferite, dintre care cel puțin una este o țară contractantă.
Fapte
În cazul în cauză, CMR s-a aplicat la transportul transfrontalier de mărfuri, deoarece atât Danemarca, cât și Italia sunt state contractante. De asemenea, Regulamentul Roma I (593/2008) s-a aplicat în subsidiar la contractul părților privind transportul de mărfuri.
În calitate de drept internațional uniform, CMR se bucură de prioritate în măsura în care reglementează ea însăși o materie sau prevede o normă de conflict (articolul 25 din Regulamentul Roma I). Chestiunile care nu sunt abordate de CMR și care nu pot fi rezolvate prin interpretare și pentru care nu este prevăzut un set specific de legi, intră sub incidența legii care trebuie aplicată în conformitate cu legea conflictelor. În cazul în care CMR nu se aplică, normele de conflict de legi prevăzute la articolul 5 alineatul (1) din Regulamentul Roma I se aplică unui contract de transport de mărfuri.
În acest caz, părțile nu și-au exprimat opțiunea de a alege legea aplicabilă, iar Austria - unde compania de transport maritim pârâtă își avea sediul social - nu a fost punctul de preluare (Danemarca), punctul de predare (Italia) sau sediul central al dispecerului. Astfel, în conformitate cu articolul 5 alineatul (1) din Regulamentul Roma I, trebuia să se aplice legea statului desemnat de ambele părți ca punct de predare (și anume, Italia); prin urmare, instanța a constatat că trebuie să se aplice legea italiană.
Comentariu
CMR se bucură de prioritate față de Regulamentul Roma I, în măsura în care abordează el însuși o problemă sau prevede o normă de conflict.