Sancțiunile împotriva Rusiei și arbitrajul internațional: Patru întrebări și răspunsuri
Autor: Per Neuburger, Michael Ibesich și Dr. Klaus Oblin.
Începând de la sfârșitul lunii februarie 2022, Uniunea Europeană, Statele Unite, Regatul Unit și alte state au impus sancțiuni de mare amploare împotriva Rusiei și a Belarusului. Măsurile impuse includ, printre altele, înghețarea activelor persoanelor și companiilor, interzicerea tranzacțiilor cu diverse entități, restricții sau interdicții privind importul de gaz, petrol și cărbune rusesc și oprirea listării acțiunilor companiilor rusești la bursele de valori, urmând, aproape sigur, măsuri suplimentare.
Aceste măsuri vor avea cu siguranță un impact major asupra relațiilor comerciale internaționale și vor duce probabil la o creștere a numărului de litigii, dintre care multe vor fi supuse arbitrajului. Cu toate acestea, rămâne multă incertitudine în ceea ce privește soluționarea litigiilor, având în vedere peisajul economic și geopolitic în continuă schimbare. Acest articol nu va detalia sancțiunile care au fost impuse, ci mai degrabă oferă răspunsuri generale la întrebările care pot apărea pentru părțile a căror contraparte contractuală face obiectul unor sancțiuni sau al căror contract se referă la o chestiune sancționată.
Cititorii ar trebui să rețină că, având în vedere peisajul sancțiunilor în continuă schimbare, acest articol are doar rolul de a oferi o imagine de ansamblu, la nivel înalt.
1. Ce se întâmplă dacă executarea contractului nu mai este posibilă sau legală?
Măsurile economice impuse pot duce la situații în care executarea contractului devine imposibilă. Anumite părți contractante pot căuta în sancțiunile impuse o justificare pentru neexecutarea lor. În multe sisteme juridice, determinarea faptului dacă neexecutarea poate fi justificată pe această bază va fi supusă doctrinei juridice a forță majoră.
Forța majoră, sau "putere superioară" în limba franceză, înseamnă că circumstanțe externe neașteptate care se află în afara controlului părților împiedică executarea obligațiilor contractuale. Multe contracte comerciale conțin forță majoră clauze care scuză neexecutarea contractului în cazul anumitor evenimente definite, care includ adesea termeni precum "război", "invazie", "ostilități", "greve" și "tulburări industriale". Dacă neexecutarea contractuală poate fi sau nu justificată din cauza sancțiunilor Rusiei, precum și care sunt consecințele unei astfel de neexecutări, poate depinde astfel de domeniul de aplicare al forță majoră clauza cuprinsă în contract. Este recomandabil să analizați cu atenție formularea specifică a unei forță majoră clauză.
În timp ce unele sisteme juridice (de exemplu, Franța) recunosc conceptul și consecințele forță majoră în legislația internă (de exemplu, Franța) sau în jurisprudență (de exemplu, Austria), altele nu (de exemplu, Anglia). În acest din urmă caz, în absența unui contract forță majoră clauză, părțile nu s-ar putea baza pe această doctrină pentru a justifica neexecutarea contractului.
Pentru părțile la contractele de vânzare internațională de mărfuri, Convenția Națiunilor Unite asupra contractelor de vânzare internațională de mărfuri (CISG), dacă este aplicabilă, stabilește consecințele neexecutării datorate forță majoră. Vânzătorul poate să nu fie răspunzător pentru daune dacă, în conformitate cu articolul 79 (1) CISG, poate demonstra că neexecutarea sa a fost "datoratălaunimpediment care nu poate fi controlat de elșică elar puteanuîn mod rezonabilsă fieașteptatlaauluateobstacolulîn considerare la momentulconcluziecontractuluisaulaau evitatsausă o depășească, sau consecințele ei."
Sancțiunile pot duce, de asemenea, la situații în care executarea contractului a devenit ilegală. În astfel de cazuri, se poate susține că contractul a fost anulat. Doctrina frustrare, în funcție de sistemul juridic în cauză, intră în general în joc atunci când, după formarea contractului, apare o circumstanță care face imposibilă sau nerezonabilă îndeplinirea acestuia. Astfel de circumstanțe pot include, de exemplu, impedimente fizice și juridice. În dreptul englez, doctrina frustrării este o excepție bine stabilită, deși restrânsă, de la principiul conform căruia partea care nu execută contractul este răspunzătoare pentru daune-interese. Dreptul austriac cunoaște un concept similar (Wegfall der Geschäftsgrundlage) din secțiunea 901 din Codul civil austriac.
Doctrina de greutăți poate fi inclusă într-o clauză contractuală sau poate avea un temei legislativ în anumite jurisdicții. Clauzele de dificultate protejează părțile împotriva riscului de dificultate din cauza unor schimbări neprevăzute care decurg din circumstanțe externe.
Părțile pot avea efecte materiale reglementate asupra drepturilor și obligațiilor lor din cauza unor circumstanțe neprevăzute, inclusiv prin schimbare negativă semnificativă (MAC) sau eveniment negativ semnificativ (MAE) în contractul lor, care pot prevedea dreptul de a modifica prețurile și condițiile și/sau dreptul de a rezilia un contract. Dacă a fost atins pragul necesar pentru a declanșa clauzele MAC/MAE poate fi un subiect de dispută intensă și poate fi determinat doar de la caz la caz.
2. Pot fi soluționate prin arbitraj litigiile cu părțile sancționate?
Sancțiunile pot avea un impact semnificativ asupra posibilității de a soluționa un litigiu prin arbitraj.
Sancțiunile care interzic furnizarea de servicii sau înghețarea activelor se pot extinde la activitățile arbitrilor sau pot împiedica un arbitru să accepte plăți de la o parte sancționată. Capacitatea de a acționa a arbitrilor depinde, de asemenea, de naționalitatea și reședința acestora, precum și de sediul arbitrajului. În ceea ce privește arbitrajul instituțional, pot apărea situații în care plățile către sau de la instituția de arbitraj nu sunt legale.[i] Acesta poate fi cazul, de exemplu, atunci când instituția rambursează o parte din avansul pentru costurile plătite.
Instituțiile arbitrale pot întreba părțile și arbitrii cu privire la implicarea în arbitraj a părților sancționate și pot efectua propriile verificări privind sancțiunile și verificări de due diligence cu privire la părți și la beneficiarii lor efectivi. Instituțiile pot refuza să administreze arbitraje în cazul în care convenția de arbitraj se abate în mod fundamental de la normele sale sau este incompatibilă cu acestea.[ii] sau poate fi obligat să obțină o licență înainte de a administra un arbitraj.[iii]
Pot exista derogări pentru furnizarea de servicii juridice care permit arbitrilor să primească plăți de la părțile sancționate. Excepțiile sunt supuse obținerii unei licențe corespunzătoare.
Este necesară o prudență suplimentară atunci când un contract cu o parte rusă sancționată conține un acord de arbitraj. De la jumătatea anului 2020, Codul de procedură arbitral rus (adică comercial, nu de arbitraj) conține dispoziții care stabilesc competența exclusivă a instanțelor arbitrale rusești în cazul litigiilor care implică o parte sancționată sau în cazul în care litigiul a apărut ca urmare a sancțiunilor. În decembrie 2021, Curtea Supremă a Rusiei a adoptat o interpretare extensivă a legii. Drept urmare, părțile sancționate care preferă jurisdicția instanțelor rusești pot acum să renunțe la un acord de arbitraj, de altfel valabil.[iv]
3. Care sunt considerentele practice în cazul în care are loc un arbitraj?
După cum sa făcut aluzie la cele de mai sus, reședința și naționalitatea arbitrilor au un impact dacă aceștia își pot asuma mandatul, deoarece acestea pot fi legate de sancțiunile impuse de statul lor de origine, chiar și atunci când stau într-un arbitraj în altă parte.
Firmele de avocatură vor trebui să se gândească dacă pot reprezenta un client sancționat într-un arbitraj sau dacă naționalitățile anumitor avocați din cadrul unei firme ridică probleme de sancționare și, prin urmare, îi împiedică să lucreze la un caz. Pentru a evita un pas greșit, orice client, în special cei ruși sau cei cu posibile legături cu Rusia, ar trebui să fie atent analizat pentru a exclude orice legătură cu entitățile sancționate și, în cazul în care există o legătură, pentru a acționa numai în cadrul legal. Examinarea precisă a structurii corporative a clientului este esențială, oricât de solicitantă. O listă a persoanelor și entităților care se află pe "lista neagră" a Uniunii Europene poate fi găsită în Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/261 al Consiliului din 23 februarie 2022,[v] care completează Regulamentul (UE) nr. 269/2014 al Consiliului din 17 martie 2014.[vi]
Interdicțiile de călătorie pot prezenta bariere practice pentru apariții personale solicitate, dar ar fi de așteptat să facă acest lucru mai puțin după pandemia COVID-19, în cazul în care utilizarea de videoconferințe și audieri virtuale de arbitraj a devenit larg răspândită.[vii]
În cele din urmă, finanțarea din partea terților poate fi mai dificil de obținut pentru o entitate sancționată.
4. Poate fi executată o hotărâre arbitrală împotriva unei părți sancționate?
În cele mai multe cazuri, executarea sentințelor arbitrale străine are loc în conformitate cu Convenția de la New York ("Convenția privind recunoașterea și executarea sentințelor arbitrale străine"). În practică, unul dintre cele mai relevante motive pentru refuzul de a executa o hotărâre arbitrală este dacă aceasta este contrară principiilor fundamentale ale sistemului juridic în care urmează să fie executată (ordine publică). În cazul în care o hotărâre arbitrală cu participarea unei părți sancționate trebuie să fie executată, acest lucru ar putea încălca ordine publică în cazul în care, de exemplu, executarea are loc într-o țară sancționată sau într-o țară care impune sancțiuni. Din perspectiva actuală, este dificil de evaluat cum va fi tratată executarea sentințelor arbitrale în legătură cu sancțiunile împotriva Rusiei și Belarusului. Aceasta va depinde probabil de fiecare caz în parte. În cazul în care executarea este permisă, pot exista anumite rezerve. Este de conceput, de exemplu, că suma în litigiu va fi depusă și plătită numai după ridicarea sancțiunilor. Rămâne de văzut cum va evolua această chestiune în următoarele săptămâni și luni.
[i] A se vedea, de asemenea, Victoria Clark, "Sancțiuni și clauze de arbitraj" (Drept practic de arbitraj Blog de arbitraj, 23 august 2019) <http://arbitrationblog.practicallaw.com/sanctions-and-arbitration-clauses/>.
[ii] A se vedea, de exemplu, articolul 1 alineatul (3) din Normele de la Viena 2021.
[iii] A se vedea, de asemenea, John Beechey, Jacomijn van Haersolte-van Hof, și Annette Magnusson, "Impactul potențial al sancțiunilor UE împotriva Rusiei asupra arbitrajului internațional administrat de instituțiile cu sediul în UE" (ICC, LCIA, și SCC, 17 iunie 2015) 4 <https://sccinstitute.com/media/80988/legal-insight-icc_lcia_scc-on-sanctions_17-june-2015.pdf>; Konstantin Kroll, "Impactul sancțiunilor asupra arbitrajului internațional care implică părți rusești: noi evoluții" (Drept practic de arbitraj Blog de arbitraj, 23 iunie 2020) <http://arbitrationblog.practicallaw.com/impact-of-sanctions-on-international-arbitration-involving-russian-parties-new-developments/>.
[iv] Pentru o discuție mai detaliată a noilor prevederi ale Codului de procedură de arbitraj rus (comercial) și interpretarea acestora, a se vedea Evgeniya Rubinina, "Legea sancțiunilor rusești Bares Its Teeth: The Russian Supreme Court Allows Sanctioned Russian Parties To Walk Away From Arbitration Agreements" (Kluwer Arbitrajul Blog, 22 ianuarie 2022) <http://arbitrationblog.kluwerarbitration.com/2022/01/22/russian-sanctions-law-bares-its-teeth-the-russian-supreme-court-allows-sanctioned-russian-parties-to-walk-away-from-arbitration-agreements/>.
[v] https://eur-lex.europa.eu/legal-content/EN/TXT/?uri=uriserv%3AOJ.LI.2022.042.01.0015.01.ENG&toc=OJ%3AL%3A2022%3A042I%3ATOC.
[vi] https://eur-lex.europa.eu/legal-content/EN/TXT/?uri=CELEX%3A32014R0269.
[vii] Pentru mai multe audieri de arbitraj virtuale, precum și pentru subiectul procesului echitabil, a se vedea, de exemplu, Sharon Schmidt, "Austria: Curtea Supremă austriacă, procesul echitabil și Covid-19: Realizarea de audieri de arbitraj virtual peste obiecțiile părților" (OBLIN Attorneys at Law, 22 ianuarie 2021) <https://oblin.at/newsletter/austria-the-austrian-supreme-court-due-process-and-covid-19-conducting-virtual-arbitration-hearings-over-party-objections/>.