logoIlo

Decizie surpriză privind schimbarea jurisprudenței

Autor: Klaus Oblin

Într-un caz recent aflat în fața Curții Supreme, recurentul a susținut că instanța de apel a greșit bazându-și raționamentul juridic pe Cazul 1 Ob 209/16s, care nu fusese publicată în sistemul de informații juridice online decât în ultima zi a audierilor din faza de judecată. Potrivit instanței de apel, întrucât această decizie a condus la o nouă interpretare a caracterului "disproporționat" al reparației în sensul Articolul 932 alineatul (4) din Codul civil, instanța de apel ar fi trebuit să discute această opinie juridică surprinzătoare în contextul Secțiunea 182a din Codul de procedură civilă cu recurentul. Dacă ar fi făcut-o, recurenta ar fi putut argumenta - ca alternativă - că era dispusă să schimbe bunul (în ciuda costurilor disproporționate). Recurenta ar fi putut, de asemenea, să argumenteze că pârâtul - dacă ar fi fost întrebat în acest sens - ar fi exclus, probabil, orice contribuție la costurile de mutare și instalare.

Potrivit Curții Supreme, chiar și jurisprudența constantă se poate schimba. Legea împiedică aplicarea retroactivă doar a legilor statutare, nu și a hotărârilor judecătorești. Prin urmare, modificările jurisprudenței se aplică, de asemenea, retroactiv, deoarece nu există o interdicție privind aplicarea retroactivă a cunoștințelor juridice de către instanțe. Interesul de a menține o jurisprudență "corectă" prevalează asupra protecțiilor anterioare acordate celor care aplică legea; prin urmare, este primordial să fim pregătiți pentru modificările jurisprudenței.

Cazul 1 Ob 209/16s s-a bazat pe hotărârile Curții de Justiție a Uniunii Europene în cauzele conexate C-65/09 și C-87/09 (Weber și Putz), ceea ce a condus în cele din urmă la o nouă interpretare a criteriilor de "disproporție" în sensul Articolul 932 alineatul (4) din Codul civil. Ca atare, Curtea Supremă a considerat că aplicarea acestei cauze nu poate fi considerată ca fiind o eroare juridică substanțială în această privință. În continuare, Cazul 1 Ob 209/16s fusese deja publicată în sistemul de informații juridice online la momentul depunerii recursului. Astfel, Curtea Supremă a decis că obligațiile instanțelor în temeiul Secțiunea 182 din Codul de procedură civilă nu se extind până la a solicita judecătorilor să instruiască o parte reprezentată de un avocat cu privire la consecințele juridice ale argumentelor părții, cu atât mai puțin să consilieze acea parte.